Copilul din noi sau de langa noi ?

Mulţi adulţi pastreză în existenţa lor vise neîmplinite, dorinţe nerealizate, iluzii ale trecutului. Dar găsesc uneori modalităţi de împlinire a lor, poate nu unele dezirabile, dar le găsesc. Şi astfel părinţii ajung să trăiască aşteptând ca fiul să termine clasa cu “coroniţă”, fiind evident meritul lor că l-au crescut cu pasiune pentru carte, aşteptând ca fiica să devină o balerină de talie mondială, aşa cum visau ei rugându-se de mame să le cumpere măcar o rochiţă pompoasă roz, aşteptând ca nepoata să apară pe sticlă la mari prezentări de modă a casei Dior iar nepotul să studieze dreptul la Oxford ... fireşte ordinea poate fi şi alta.

Dar îi întreabă vreodată dacă ei îşi doresc aşa ceva? Cercetează vreodată care sunt adevăratele aptitudini ale copilului? Cu certitudine că mulţi dintre părinţi nici nu se gândesc la acest lucru când îi forţează pe cei mici să facă ceea ce ei înşişi nu au putut duce până la capăt.

Destul de des întâlnim părinţi care nu înţeleg că visele lor sunt diferite de cele ale copiilor lăsând tensiunile apărute să creeze o barieră între ei şi să nască furie în sufletul copilului, de multe ori neexprimată direct.

Adultului îi va fi greu să înţeleagă de ce copilul său se revoltă, de ce se opune şi nu vrea să meargă mai departe pe calea dorinţelor neîmplinite care cer insistent să iasă la suprafaţă. Aduce argumente solide în apărarea “visului” şi nu poate observa că cere imposibilul copilului său – să fie aşa cum el nu îşi doreşte, să simtă aşa cum el nu poate simţi.

Din nou apare furie, o furie a tatălui care nu a avut sprijin pentru a termina studiile, a mamei care nu s-a putut exprima atunci când ea la rândul său, copil fiind, a fost respinsă la preselecţia pentru trupa de balet, a părintelui care s-a confruntat toată copilăria cu complexul kilogramelor în plus, sau a abilităţilor psihice în minus.

Iar unii părinţi nu pot conştientiza greşeala pe care o fac faţă de copil. De multe ori vedem persoane neîmplinite care au fost forţate să devină nu ceea ce şi-ar fi dorit ele, ci ceea ce au visat părinţii lor.

            Toate aceste lucruri ar trebui să pună pe gânduri părintele, să îl ajute să vadă copilul de lângă el, şi nu pe acela din el care încă mai are dorinţe şi vise neîmplinite.