Copiii neglijati si traumele lor

„ Neglijarea copilului reprezintă o ucidere tăcută şi necruţătoare a spirutului uman ”

      Daro şi Mc Carthy

Fenomenul maltratării copiilor, sub diferitele forme ale sale, a început să fie recunoscut abia în ultimii treizeci de ani. Astfel adoptarea la 20 noiembrie 1989 a Convenţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului a constituit un pas important în recunoaşterea drepturilor fundamentale ale copiilor: dreptul la o viaţă particulara, dreptul la intimitate, dreptul la o dezvoltare normală.

Realizarea unor modalităţi de identificare a abuzului, a prevenirii lui şi a tratării copilului, întâmpină încă mari greutăţi şi prezintă multe disfuncţii. Este extrem de important ca autorităţile, serviciile sociale şi nu în ultimul rând şcoala să se implice, consecinţe abuzului fiind nefaste atât asupra dezvoltării fizice, psihice cât şi asupra performanţelor şcolare ale copiilor.

Suferinţa copiilor neglijati porneste in principal din absenţa suportului emoţional. Sunt copii pe care nu îi întreabă nimeni daca au probleme, ce simt, ce isi doresc si ce nu le place, copii lasati sa se joace afară până la ore târzii fără să îi cheme nimeni în casă, fiinte inca neformate carora nu li se acordă atenţia cuvenită. 

            Ei traiesc alaturi de părinţi care sunt prea ocupaţi şi obosiţi de dificultăţile cu care se confruntă, sau care sunt purtători ai unui model parental deficitar si resimt prezenţa propriilor copii ca pe un factor frustrant. Astfel ei devin incapabili să aplice un model educaţional adecvat, să le inţeleagă nevoile şi să le ofere soluţii. Efectele resimţite ca rezultat al acestor acţiuni sunt profunde şi însoţesc individul de-a lungul vieţii, fiind astfel necesar să acordăm o atenţie deosebită traumelor trăite în copilărie.